Cărți interactive

Showing 121–127 of 127 results

  • Cutia

    Tabla inmultirii. Interesant, usor, eficient.

    4.80 din 5
    95.00Lei
    1. Joc – provocare.

    La început, doar ne jucăm cu aceste tehnici, arătăm informația 10-30 sec și apoi o acoperim, copilul este curios și provocat să-și amintească, să deseneze și să scrie doar după memorie. Ascunderea informației este necesară pentru procesarea și înmagazinarea ei în memoria de lungă durată.

    1. Emoţii, interes și entuziasm

    Principiul ocupației este interesant. Comunicarea pozitivă are un rol enorm, părinții sau educatorii vor fi implicați și vor primi o doză de pozitiv. Pe acest lucru se bazează ideea de a trezi emoții la copil. Partea din mintea copilului care se ocupă de emoții nu percepe timpul. Nu se va plictisi niciodată de o emoție pozitivă. Astfel o să vrea iar și iar să se ocupe cu cartonașele cu personaje din povești.

    1. Reducerea, asocierea, compararea informației.

    Reducerea numărului de stimuli permite focusarea maximă. În acest fel este secretul cartonașelor, mesajul devine singurul stimul important.Cu cât sunt mai puţini stimuli care distrag atenţia, cu atât va capta atenţia și se va memora mai rapid și eficient. la început copilul vede cartonașul doar cu personajul și simbolul, apoi cel cu unitățile și la sfârşit cel cu toate cifrele.

    Dozarea informației, asocierea ei, compararea cu cartonașul pereche permite să-i dezvoltăm spirit de observație, încredere și logică.

    Înlocuind șirul de cifre cu simbolul va înțelege mecanismele și trucurile de comprimare reducere a informației (două simboluri înmagazinează în câteva secunde 20 de cifre) astfel se învață a învăța rapid, eficient și fără efort.

    1. Acțiunea 3 secrete: pregătirea preventivă, motricitatea fină, încrederea

    Desenul îi ajută pe copii nu numai să se distreze ci să formeze structuri și imagini. Noi recomandăm desenul ca o treptă preventivă în procesele de învățare. Prin exercițiu dat, copii vor dobândi 3 lucruri (structuri pentru asociere, dezvoltă motricitatea fină, sporește încrederea în forțele sale) ele cu ușurință vor fi folosite pentru înmagazinarea informației.

    1. Ar fi și un cadou și din partea buneilor și celor mai apropiați prieteni.

    Un cadou este important atunci când se oferă din suflet, iar mesajul lui poate să mute munții din loc.

    Aceste cartonașe sunt menite să aducă un plus de bine în viața fiecărui copil ele oferindu-i bucurie și succes.

    Oferă un cadou deosebit copilului şi, prin acest gest îl vei face să se simtă minunat! O modalitatea inedită de a se bucura și progresa cu fiecare zi!

    Setul cuprinde 22 de cartonaşe (44 suprafeţe), pe care veți găsi înmulțirea cu numerele de la 1 la 10 în format clasic și în format inovativ și unic, 2 cartonaşe (4 suprafeţe) explică ce este înmulţirea (o adunare repetată). Instrucţiunea A4.

    Vârsta recomandată: 6 – 11 ani

    Format: 10,5 x 15 cm (grosimea 1 mm)

  • tablouri-din-plastilina-activitati-pentru-copiii-de-la-2-la-3-ani---carte-cu-jocuri_1_fullsize

    Tablouri din plastilina

    31.00Lei

  • Tainele naturii.

    Tainele naturii.

    31.00Lei

    Colectia Scoala celor sapte pitici ofera un program complex de activitati destinate dezvoltarii copilului din primele luni de viata pana la varsta scolara. Scopul principal al acestui program este acordarea unui suport specializat parintilor, educatorilor si altor persoane antrenate in educarea si instruirea copilului.

    Cartile din colectie corespund programei si standardelor de instruire moderne, acoperind toate cunostintele impuse prin curriculumul pentru educatia timpurie.

    Activitatile si sarcinile, precum si plansele color cu jocuri din fiecare carte va vor ajuta sa pregatiti copilul in toate domeniile instruirii prescolare, astfel incat el sa nu aiba dificultati atunci cand va deveni elev. Colectia include peste 60 de titluri in serii de cate 9-10 carti, pe tematici diferite, pentru fiecare categorie de varsta. Utilizarea lor succesiva, pe parcursul a sapte ani, asigura formarea unor capacitati si aptitudini specifice varstei prescolare.

    Cei sapte ani ai copilului reprezinta, in viziunea noastra, cele sapte culori ale curcubeului, cei sapte pitici din poveste, personaje care vor fi calauze ale copilului in lumea minunata a cunoasterii. Fiecare an de studiu in Scoala celor sapte pitici are o culoare proprie si teme variate, cu grade diferite de complexitate, astfel incat va va fi usor sa alegeti cartile si jocurile ce corespund nivelului de pregatire al copilului dumneavoastra. Aceasta metoda de instruire este accesibila tuturor. Speram ca veti aprecia atractivitatea si eficienta ei, iar copilului ii va placea sa invete la scoala noastra.

    Editura: Litera
    Data aparitiei: Iunie 2012
    Format: 215×290
    Tip coperta: Brosata
    Numar pagini: 16
    ISBN: 978-606-600-472-5

  • Timpul. Spatiul.

    Timpul. Spatiul.

    Data aparitiei: Ianuarie 2012
    Format: 215×290
    Tip coperta: Brosata
    Numar pagini: 16

  • Trenuletul lui Matei

    Trenuletul lui Matei

    76.00Lei

    O colectie de carti care transforma toti baietii in eroi! Lasati-va imaginatia sa zburde si porniti intr-o calatorie plina de aventuri alaturi de Andrei, Bogdan, Alexandru si Matei, cu minunatele lor mijloace de transport!

    Editura:  Litera
    Data aparitiei: Noiembrie 2012
    Format: 150X170
    Tip coperta: Cartonata
    Numar pagini: 14
    ISBN: 978-606-21-0044-5

  • my_amazing_life_in_photos_cvr1

    Uimitoarea mea viata in fotografii

    167.00Lei

    Un album foto doar pentru tine!

    O modalitate amuzantă de a realiza și de a păstra cele mai bune fotografii făcute de tine!

    Cu fundaluri minunate, rame grozave și câte un loc unde să scrii câteva cuvinte despre fiecare fotografie, acest jurnal foto te ajută să îți păstrezi amintirile toată viața.

    Editura:  Litera

    Data aparitiei: Nov 4, 2013

    Tip coperta: Cartonată

    Format: 180 x 180

    Nr. pagini: 156

    ISBN: 978-606-686-455-8

  • Un, unul – o, una, multi – multe.

    Un, unul – o, una, multi – multe.

    31.00Lei

    Colectia Scoala celor sapte pitici ofera un program complex de activitati destinate dezvoltarii copilului din primele luni de viata pana la varsta scolara. Scopul principal al acestui program este acordarea unui suport specializat parintilor, educatorilor si altor persoane antrenate in educarea si instruirea copilului.

    Cartile din colectie corespund programei si standardelor de instruire moderne, acoperind toate cunostintele impuse prin curriculumul pentru educatia timpurie.

    Activitatile si sarcinile, precum si plansele color cu jocuri din fiecare carte va vor ajuta sa pregatiti copilul in toate domeniile instruirii prescolare, astfel incat el sa nu aiba dificultati atunci cand va deveni elev. Colectia include peste 60 de titluri in serii de cate 9-10 carti, pe tematici diferite, pentru fiecare categorie de varsta. Utilizarea lor succesiva, pe parcursul a sapte ani, asigura formarea unor capacitati si aptitudini specifice varstei prescolare.

    Cei sapte ani ai copilului reprezinta, in viziunea noastra, cele sapte culori ale curcubeului, cei sapte pitici din poveste, personaje care vor fi calauze ale copilului in lumea minunata a cunoasterii. Fiecare an de studiu in Scoala celor sapte pitici are o culoare proprie si teme variate, cu grade diferite de complexitate, astfel incat va va fi usor sa alegeti cartile si jocurile ce corespund nivelului de pregatire al copilului dumneavoastra. Aceasta metoda de instruire este accesibila tuturor. Speram ca veti aprecia atractivitatea si eficienta ei, iar copilului ii va placea sa invete la scoala noastra.

    Editura:  Litera
    Data aparitiei: Octombrie 2012
    Format: 215×290
    Tip coperta: Brosata
    Numar pagini: 16
    ISBN: 978-606-600-535-7